Nu este necesar să ai așa ceva pe hârtie, este suficient să ai o persoană de contact (e bine să fii fostul șah dacă murmurul ‘sparge englezii) care să sune.
Nici eu, nici soția mea nu ne-am uitat la acele hârtii decât pentru a ridica telefonul și a vorbi personal cu persoana… E bine să ai ceea ce se numește „arbitri personali”, adică oameni care te cunosc pe tine și pe acel om, nu doar ca coleg sau subordonat și ar fi bine să fim localnici, dar asta se aplică firesc după un timp aici.
Explicația poveștii de mai sus este că nimeni de aici nu îți va da recomandări scrise, pentru că dacă pe baza lor te angajează cineva și se dovedește că a făcut pasul, cei cu recomandarea sunt bine să plătească pentru fraudă, deci mai bine nu intră cineva. Telefonul încă funcționează, fără scris, așa că nimeni nu se așteaptă să ai așa ceva.
O soluție de compromis este și email-ul, dar majoritatea angajatorilor vor prefera un telefon, care este bine să existe, e ciudat să nu ai nicio recomandare, fără de care nu ai nicio șansă.
Categorii: Blog-R